Variantele jocului de poker online: Holdem, Omaha, Stud, Draw, Video

Dacă ai mai jucat sau măcar auzit de termenul poker înainte, cel mai probabil cel sau cea cu care ai vorbit se referea la Texas Holdem. Ei bine, lucrurile nu au stat mereu așa, pentru că Holdem a devenit o variantă populară de poker recent. Înainte de anii 2000, Texas Holdem era mult mai puțin popular decât este în prezent. Dacă vrei să înveți mai multe despre această formă de poker, continuă să citești pentru că îți vom oferi toate informațiile și regulile de care ai nevoie.

Cele mai cunoscute variante de poker online

A doua cea mai faimoasă variantă de poker este un joc numit Omaha Holdem. În cazul acestei variante de joc, fiecare jucător primește nu mai puțin de patru cărți. Mulți jucători de Texas Holdem joacă ocazional și Omaha, în încercarea de a-și mai diversifica jocul de zi cu zi. Chiar dacă nu este la fel de popular ca și Holdem, Omaha se poate dovedi a fi un joc antrenant și foarte plăcut. Vei găsi toate informațiile despre acest joc pe site-ul nostru.

Având în vedere nivelul uriaș de popularitate pe care vairantele Holdem de poker le au, mai ales Texas și Omaha, ai putea crede că acestea sunt variantele tradiționale, vechi de poker. În realitate însă, amândouă variantele de Texas Holdem și respectiv Omaha Holdem sunt relativ noi. Înainte ca jucătorii să vină cu ideile pentru cele două variante, marii cărțași ai vremurilor jucau Stud, una dintre adevăratele variante incipiente ale jocului de poker. Stud este o categorie de jocuri de poker aparte. Vei găsi aici celebrul Stud cu 7 cărți, Stud Caraibean, Mexican sau Mississippi. Desigur, vei afla mai multe despre toate acestea imediat.

Una dintre cele mai vechi variante de poker este Draw. Această variantă de poker este cea pe care o vezi în acele filme vechi cu Vestul Sălbatic. Multe variante de poker se consideră că fac parte din această variantă mare denumită Draw. De asemenea, este important de menționat și varianta de poker video. Probabil că ai văzut, în filme, dacă nu în viața reală, oameni jucând această variantă a jocului la aparatele de joc din cazinouri.

Varianta de poker Texas Holdem online

În anul 2000, Texas Holdem a devenit popular într-un timp foarte scurt, cu ajutorul noilor și mai discretelor camere de luat vederi, celebrele pocket cams, o serie de cărți noi despre acest joc fascinant și, bineînțeles apariția internetului de mare viteză. În acest moment, Texas Holdem este cel mai popular joc de poker din lume, dintre toate variantele posibile și imposibile de poker de pe glob. Pentru o bună bucată de timp, Stud cu 7 cărți a fost în topul preferințelor la cazinouri, însă odată cu apariția internetului și a variantelor online, Holdem a depășit orice variantă de poker și s-a instalat în topul preferințelor jucătorilor.

La jocul de Texas Holdem, scopul fiecărui jucător este să câștige banii sau jetoanele pe care ceilalți jucători de la masă îi pariază, în ceea ce se cheamă pot sau miză. Pentru că fiecare jucător de la masă primește câte două cărți la întâmplare, nu pot face altceva decât să încerce să influențeze sumele de bani jucate de restul jucătorilor, în funcție de cât de tare cred că este mâna pe care o primesc. Să poți compara mâna ta cu cea a oponenților tăi este ceva important în jocul de poker. Dacă ești conștient că ai o mână mai bună, e normal să vrei să plusezi la pariu, așa că vei adăuga mai multe jetoane în potul deja existent.

La începutul fiecărei mâini, fiecare jucător primește două cărți de joc cu fața în jos. Mai apoi, dealerul așează pe masă, cu fața în sus, cinci cărți comune, deci care pot fi folosite de toți jucătorii pentru joc. Cele cinci cărți nu sunt însă așezate în mijlocul mesei de joc toate deodată, ci în serii de câte trei cărți, denumită Flop, două care o a parta carte denumită Turn, iar în final cea de-a cincea carte, pe care experții o numesc River.

După ce ultima carte comună este dezvăluită, jucătorii rămași la masă trebuie să își dezvăluie la rândul lor cele două cărți pe care le-au primit inițial cu fața în jos. Jucătorul de poker care are cea mai bună mână, adică cea mai bună combinație de cinci cărți, două ale sale și respectiv trei din cele 5 cărți comune de pe masă, este declarat câștigător și i se înmânează miza totală de pe masă. O mână la Texas Holdem nu ajunge totdeauna până la ultima carte. Dacă oponenții tăi nu îți plătesc pariurile pe care le faci înainte de Flop, Turn sau River, jocul se încheie și tu vei colecta potul acumulat până la acel moment. Nu va trebui să îți expui cărțile în acest caz.

Chiar dacă nu avem prea multe informații despre originea jocului de Texas Holdem, legiuitorii din statul american Texas spun în mod oficial că varianta de joc a apărut în Robtwon, undeva la începutul anilor 1900. La scurt timp după ce jocul a fost inventat, acesta s-a răspândit în întreg statul și mai apoi a ajung la Las Vegas, dus acolo de un grup de jucători de poker renumiți, din care au făcut parte Doyle Brunson, Amarillo Slim, Roscoe Weiser și Crandell Addington. Acesta din urmă a spus că “jocul nu s-a numit Texas Holdem la început, ci doar Holdem. Atunci am zis că dacă i-am da această titulatură, jocul ar prinde la mase. La Draw pariezi doar de două ori, la Holdem, poți paria de patru ori la o mână. Asta însemna că poți juca în mod strategic. Acest joc urma să fie unul de gândire, mai presus de toate, pentru oamenii cu tehnică.”

Cum să joci Texas Holdem online →

Varianta de poker Omaha online

Omaha este o variantă a jocului de poker destul de similară cu cea de Texas Holdem. În ambele vairante ale jocului, pe masa de joc se afișează cinci cărți comune, iar jucătorii trebuie să vină cu cea mai bună mână posibilă de cinci cărți pentru a câștiga miza. Principala diferență dintre Texas Holdem și Omaha este că la a doua variantă, jucătorii primesc patru cărți cu fața în jos fiecare, nu doar două cum se întâmplă la Holdem.

O altă regulă importantă la Omaha este că trebuie să folosești mereu doar două din cele patru cărți pe care le primești la început de mână, în combinație cu trei din cele cinci cărți comune, atunci când îți formezi cea mai bună mână posibilă. Deci diferit față de Texas Holdem este și acest aspect, că nu vei putea să faci de exemplu culoare folosind doar una dintre cele patru cărți pe care le primești, fiind nevoit să folosești două. Pe de altă parte, dacă vezi patru inimi roșii pe masă, altele decât cele din cărțile comune la un joc de Omaha, oponenții tăi vor trebui să aibă două cărți de inimă roșie pentru a face culoare, nu doar una.

De asemenea la Omaha, nu vei putea să îți folosești toate cele patru cărți pe care le-ai primit cu fața în jos în combinație cu una dintre cele cinci cărți de jos. Va trebui să folosești mereu două cărți din cele patru din mâna ta alături de trei cărți din cărțile decartate pe masă pentru a obține o mână. La fel ca și la Texas Holdem, obiectivul tău este să construiești cea mai mare mână posibilă din cinci cărți.

Unii jucători din comunitățile internaționale de poker se mai referă la Omaha și sub denumirile de Nuts Poker sau LOLmaha, făcând referire la jocul nebunesc pentru care ai nevoie de nervi tari și de curaj pentru a juca și câștiga o anumită mână. Așa că dacă te pregătești să joci Omaha pentru prima dată în viață, nu te lăsa bătut după ce vezi că ai culoare sau trei de-un fel după Flop și totuși pierzi mână după Turn sau River.

Acest lucru se poate întâmpla dacă joci cea mai cunoscută formă a jocului, denumită Omaha High. În zilele noastre există multe variante ale acestui joc. Vei întâlni de exemplu Omaha Hi-Lo (sau 8-sau-mai-tare) Limit Omaha, Pot Limit Omaha și așa mai departe. De exemplu, la jocul de Omaha Hi-Lo potți câștiga potul chiar și cu cea mai slabă combinație de cinci cărți de la masă. Din cauză că jocul de Omaha este unul din ce în ce mai solicitat, marile portaluri de poker au început să introducă tot mai multe variante ale acestuia, dar și turnee dedicate special jocului.

Așadar popularitatea jocului de Omaha este în continuă creștere, mulți jucători preferând să îl joace din cauză că jocul este mult mai activ față de cel de Holdem, mai ales în varianta Hi-Lo. Există o sumedenie de cazinouri online în toată lumea care oferă mese de poker online de Omaha, dar și turnee.

Cum să joci Omaha online →

Varianta de poker Stud online

Pokerul Stud nu este în sine un joc specific, așa cum este Texas Holdem, ci reprezintă numele unei colecții de jocuri în care jucătorii primesc o serie de cărți decartate cu fața în sus și cu fața în jos. Față de Holdem sau Omaha, jucătorii de Stud nu primesc nicio carte comună, în schimb fiecare jucător primește anumite cărți din care trebuie să pună laolaltă cea mai bună combinație de 5 cărți.

De exemplu, la varianta Stud cu 7 cărți, fiecare jucător începe jocul cu două cărți cu fața în jos și una cu fața în sus, pe care toată lumea aflată la masă o poate vedea. Acțiunea de pariere nu trebuie neapărat să înceapă din stânga dealerului, ci poate începe cu persoana care are în mână cea mai mare carte vizibilă, în funcție de jocul de Stud jucat. Din această cauză, jucătorul care deschide miza primul se schimbă de la o rundă la alta.

La Stud cu 7 cărți, fiecare jucător primește astfel 2 cărți cu fața în jos și una cu fața în sus. Persoana care are cea mai slabă carte cu fața în sus va pune un pariu minim. Runda de pariere se numește third street, a treia stradă. După a treia stradă, fiecare jucător rămas în rundă va mai primi o carte cu fața în sus, având astfel patru cărți. La acest moment începe ce-a de-a patra rundă de pariere, denumită the fourth street, a patra stradă. Numele se referă la numărul cărții decartate spre jucători.

Acest lucru se repetă până ce ultimii jucători au câte două cărți cu fața în jos și 4 cu fața în sus. La final, ultima carte sau River este oferită jucătorilor cu fața în jos. Fiecare jucător va avea deci 7 cărți, 3 cu fața în jos și 4 cu fața în sus. Atunci are loc și ultima rundă de pariere și, odată finalizată, jucătorii rămași la masă își vor arăta cărțile. Jucătorul care are cea mai bună combinație de cinci cărți din cele 7 pe care le are va primi miza strânsă pe masa de joc.

După cum ai observat probabil, Stud cu 7 cărți nu este altceva decât o variantă întoarsă a jocului de Texas Holdem. Pentru că la Holdem jucătorii trebie să își creeze cea mai bună mână posibilă cu cele două cărți ale lor în combinație cu cele cinci cărți comune de pe masă, deci în total 7 cărți, la Stud cu 7 cărți fiecare jucător primește câte 7 cărți din care trebuie să vină cu cea mai tare combinație de 5 dintre cele 7 cărți pe care le primesc. În afară de Stud cu 7 cărți, jucătorii din toată lumea mai preferă următoarele variante ale Stud-ului:

Stud Caraibean: acest joc se regăește în oferta multor cazinouri online, fiind o versiune de poker Stud în care jucătorii joacă împotriva casei, nu unul împotriva celuilalt, similar cu jocul de blackjack.

8-sau-mai-bine (Stud Hi-Lo): acest joc este jucat după același setup ca și Stud cu 7 cărți, doar că nu doar cea mai mare mână poate ieși câștigătoare, ci și cea mai mică mână dintr-o miză, de sub 8 și fără pereche, este de asemenea câștigătoare.

Stud Mississippi: a fost inventat pentru a face jocul de Stud cu 7 cărți mai adecvat pentru formele de poker pot-limit sau no-limit. Se desfășoară cu o rundă de pariere mai puțin, iar la faza de dezvăluire a cărților vei avea două cărți cu fața în jos și 5 cu fața în sus, nu patru.

Stud Mexican: există mai multe variante de Stud cu cinci cărți și cu mai multe cărți wild sau un pachet fără decari, de exemplu, sau fără optari sau noari. Se joacă de obicei cu un pariu inițial mare, din cauza cărților wild și a faptului că pachetul este lipsit de anumite cărți. Aceste caracteristici fac din acest joc unul de-a dreptul nebunesc.

Cum să joci Stud Poker online →

Varianta de poker online Draw

Pokerul Draw este probabil printre cele mai vechi variante de poker și a fost cu siguranță jucat cu mult înainte de apariția variantelor Texas Holdem sau Stud. Dacă ai urmărit vreodată un film sau un serial cu cowboys și cu Vestul Sălbatic, cel mai probabil ai văzut cum jucau poker de tipul Draw. Dacă actorii aveau câte cinci cărți în mână și încercau să își bluffeze inamicul numărul unu prin parierea cailor parcați în afara barului, cel mai probabil că era vorba despre un joc de Draw cu cinci cărți.

Un joc de poker face parte din categoria Draw atunci când un jucător primește de la dealer o mână completă de poker înainte ca prima sesiune de pariere începe, iar în următoarele sesiune de pariere acesta are posibilitatea de a schimba cărțile din mână cu cele rămase în pachet. De aici și vine numele de Draw, tragere, jucătorii fiind nevoiți să tragă cărți noi din pachet între fiecare sesiune de pariere din joc.

Pokerul de tip Draw este cea mai des întâlnită formă de poker, pe care începătorii o învață atunci când joacă acasă, alături de familie. Se joacă de obicei între doi și până la opt jucători deodată, cinci jucători considerându-se a fi cifra ideală pentru un joc antrenant. Cel mai probabil, prima dată când ai jucat poker ai jucat poker Draw, chiar dacă în zilele noastre de cea mai mare popularitate se bucură varianta de Texas Holdem. Din păcate, astăzi de-abia dacă mai găsești vreun cazino care să ofere și această variantă de poker, mai ales în mediul online, la mese normale sau sub formă de turnee. Mai jos se regăsesc cele mai jucate variante ale pokerului Draw.

California lowball: așa cum îi spune și numele, un joc lowball înseamnă că cea mai slabă combinație de cărți posibile câștigă (de la as la cinciar fiind de obice cea mai mică și deci mai bună mână). O altă regulă importantă de neomis când joci această variantă de Draw este acea care spune că atunci când un jucător spune check și are în mână un șeptar sau carte mai mare după primul draw, acesta pierde șansa de a câștiga orice sumă pe care a adăugat-o la miză. California lowball a fost extrem de popular în anii 1970 în California, acolo unde se juca în deosebi la clubul Gardena.

Triple Draw lowball: la această variantă, scopul este să obții cea mai slabă combinație de cinci cărți as-cinciar sau doiar-șetpar, însă diferența importantă constă în faptul că jucătorii au la dispoziție trei runde de a cere și schimba cărți și deci pot paria de mai multe ori, regula de 7 sau mai bine fiind eliminată. După publicarea cărții Super System II, în care românul Daniel Negreanu a dedicat un întreg capitol jocului de Triple Draw, acesta a cunoscut o creștere simțitoare în popularitate, mai ales în rândul profesioniștilor. De fapt, din cauza popularității, cei de la WSOP (World Series Of Poker) au adăugat un eveniment special dedicat acestei variante de joc, în seria de turnee mari ale competiției din 2004. De atunci, și alte competiții importante de poker au inclus în jocurile lor câte un turneu de Triple Draw.

Badugi: acest tip de poker Draw se joacă folosind patru cărți și după regulile de la as-la-cinciar lowball, însă cu o mică schimbare aparte, alta față de cea referitoare la cele 4 cărți folosite în loc de cinci. Fiecare carte pe care o primești și care este la fel ca valoare sau ca și culoare nu se joacă, câștigătorul unei mâini fiind jucătorul care rămâne după decartarea cărților cu cele mai multe cărți de joc în mână. Badugi se joacă de obicei în stilul Triple Draw, fapt ce face din joc unul de-a dreptul exploziv, dar strategic. Cea mai bună mână la Baduci este as de pică, doiar de treflă, treiar de inimă roșie și pătrar de caro.

Cum să joci Draw Poker online →

Varianta de poker online video

Varianta de poker video nu se joacă niciodată împotriva unor oponenți reali, ci împotriva casei, având avantaje setate ca la orice joc de cazino, pe mașinării asemănătoare cu cele de la păcănele sau slots în engleză. Regulile de la acest tip de joc se bazează pe cele de la Draw cu cinci cărți, jucătorii primind cinci cărți din care pot cere să schimbe cel puțin una deodată. Pentru a te juca poker video, trebuie să inserezi bani în mașinăria de joc, după care să alegi suma pe care vrei să o pariezi și să începi să joci. Acest proces este evident mai ușor în cazul pokerului video jucat pe un calculator. Vei primi cinci cărți digitale și vei putea schimba una sau mai multe cărți pentru a-ți îmbunătăți mâna de poker.

Pentru a fi plătit și deci a câștiga la pokerul video, combinația de cinci cărți pe care o faci trebuie să fie mai mare sau cel puțin egală cu cea impusă de mașinărie și afișată la început de joc. În cele mai multe cazuri, vei juca o versiune de video poker numită Valeți sau peste, acolo unde cea mai mică mână plătită este una în care ai o pereche de valeți. Pariul va plăti din ce în ce mai bine dacă mâna ta este mai valoroasă. Pentru a primi cei mai mulți bani, va trebui să faci o chintă roială.

În ziua de azi, păcănelele de tip poker video sunt la mare căutare, atât pe internet, cât și la saloanele de jocuri de noroc și cazinouri din toată lumea. Iată care sunt cele mai populare variante ale acestui joc:

All American: se aseamănă foarte bine cu Valeți sau peste, însă plătește mai bine la culoare, chintă sau chintă de culoare, având în același timp o rată mai slabă de plată la full house sau două perechi.

Deuces Wild: la această versiune de poker video, toți doiarii sunt cărți wild și deci pot reprezenta orice carte din pachet care nu a fost încă decartată. Acest lucru îți va permite să faci mai ușor o combinație de cinci cărți puternică, patru de-un fel apărând cam la fiecare 15 mâini decartate, și deci să câștigi mai bine cu mai puțini bani investiți.

Progressive Jackpot: de obicei, păcănelele care au un jackpot progresiv sunt conectate între ele și generează bani pentru acest jackpot de la fiecare mână jucată de fiecare jucător în parte. De-a lungul timpului, această formă de taxare poate aduna un jackpot uriaș care va atrage jucătorii spre aceste mașinării.